Weekend pe malul Lacului Herăstrău. Azi, la Restaurantul Pescăruș

Vedere fără... Casa Scânteii ☺ Peste numai 10 ani, în 1952, avea să înceapă construcția acesteia

28 iunie 1942. E drept, ziua aceasta ar merita să fie tratată mâine, căci mâine se împlinesc niște ani (73) de când au fost făcute aceste fotografii. dar mâine avem cea de a doua serie de fotografii, făcute tot atunci, tot pe malul Lacului Herăstrău - numai că în alt spațiu. Un bob zăbavă.

Orice seară de vară e minunată pe malul unui lac - mai ales dacă e vorba despre Lacul Herăstrău, relativ recent sistematizat - în 1939 era inaugurat cel mai întins spațiu verde amenajat din București, Parcul Herăstrău (N.B.: autorul articolului din sfânta Wikipedie îl botează pe arhitectul Octav Doicescu - devenit ad-hoc Dobrescu...).

Dar parcă sâmbăta e cea mai potrivită să o petreci la restaurant. Vorba cântecului: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară, într-o cârciumioară, la șosea?” La șosea e și Pescărușul (dar alta decât la ce se gândesc toți melomanii, care asociază indiciile din cântec cu Bufetul ...de la șosea). Poziția acestuia era cum nu se poate mai binevenită: aproape de Hipodrom, alături de Muzeul sociologului dr. Gusti - celebrul Muzeu al Satului, ce împlinise deja șase ani de la inaugurare - restaurantul Pescăruș (monument istoric fără istorie) avea deja renume de loc de întâlnire a lumii bune. Sau, cel puțin, cu bani.

Construit în 1938 după planurile arhitectului Horia Creangă,  a fost cumpărat, în 1940, de stat (nu ni se spune de ce, doar bănuim). După război, a fost restaurantul șefimii comuniste (se spune că ar fi fost preferat de Gheorghiu-Dej și, mult mai târziu, de Nicu Ceaușescu). Nu ni se spune însă cine-l prefera înainte de perioada comunistă, căci pe noi aceea ne interesează. Trebuie să fi fost și nume sonore ale vremii printre fidelii locului, prea era frumos amplasat.