Pagini

vineri, 7 august 2015

4 august 1943, la Văratec


Anul acesta, 2015, mănăstirea Văratec împlinește 230 de ani de la fondare (1785, ca să nu mai scoateți calculatorul de buzunar :) ). Celebră prin frumusețea zonei, prin atelierul numit în chiar perioada vizitei acolo, adică august 1943, „Regina Maria”(înființat în 1934) și chiliile care sunt căsuțe adunate într-un sat mănăstiresc, dincolo de zidul care înconjoară biserica, Văratec a adăpostit, de-a lungul vremii, multe nume de seamă, între care Veronica Micle și Zoe Dumitrescu Bușulenga, dar și văduvele mai multor scriitori (Ștefana Velisar Teodoreanu, Valeria Sadoveanu, Cornelia Pillat).




În 1934, la îndemnul mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei, s-a înființat într-o clădire de pe latura sudică a incintei Atelierul "Regina Maria", unde maicile au lucrat broderii bisericești, covoare și țesături naționale. În mănăstire funcționau în noiembrie 1940 următoarele ateliere: broderie bisericească și legătorie de cărți, covoare, tricotaj, țesut pânză, pictură bisericească și artă decorativă, majoritatea acestora menținându-se și în prezent. Începând din 1960, în această clădire s-a amenajat o bogată colecție muzeală. (sursa: Wikipedia)





Toaca


















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu