Maria Cebotari - turneu la București în primăvara anului 1943

Deși ar merita o atenție cel puțin la fel de mare ca aceea acordată minunatei Maria Tănase, Maria cealaltă, Maria Cebotari e încă ținută într-un con de umbră.  Și totuși, despre ea spunea marele Herbert vom Karajan că a fost „cea mai bună soprană pe care am dirijat-o vreodată, mai bună chiar decât Maria Callas”...

Din fotografia de deasupra și cele din culise, ce vor urma, aflăm care a fost subiectul turneului din mai 1943: opera „Nunta lui Figaro” de Mozart (Maria Cebotari a interpretat, de-a lungul carierei sale, atât rolul Rosinei, cât și pe cel al Susannei). dar interesant e că, cel puțin aici, sora sa apare pe post de cabinieră și costumieră...

Maria Cebotari, ca o mare vedetă ce era, a fost cazată la cel mai luxos hotel bucureștean al vremii: Athénée Palace. Fotografiile, făcute la 9 mai 1943 (par a fi realizate pentru un reportaj din vreo revistă glossy), surprind câteva momente dintr-o zi petrecută de Maria Cebotari în București: nimic spectaculos: repetiții, spectacol (la Ateneu, deci la doi pași) și, în rest, ore de tihnă la hotel. A, și - desigur - un interviu acordat ziarului Universul, căci nu degeaba pozează citind cu atenție un exemplar...

Maria Cebotari, născută în 1910 la Chișinău, devine cetățean român după Unirea din 1918 și-și păstrează cetățenia până la moarte, deși Basarabia avea să intre sub stăpânire sovietică în vara anului 1940. După absolvirea conservatorului din Chișinău, pleacă la Moscova - unde urma să se perfecționeze. Mai departe, povestea e depănată de Octavian Meton:

„Maria învață și se perfecționează în capitala Uniunii Sovietice, unde se îndrăgostește și se și mărită cu directorul Teatrului de Artă, contele Alexandr Virubobov. Acesta, deși "alb", continuă să activeze și după victoria Revoluției Bolșevice, cu condiția de a preamări regimul sovietic peste tot pe unde are ocazia să concerteze. Cei doi părăsesc Moscova și se instalează la Berlin, unde lumea muzicală germană o primește cu entuziasm total. Avea, totuși, un mare defect din acest punct de vedere. Nu vorbea deloc limba germană. Dar, Maria este o ambițioasă și o învingătoare, iar compozitorul german Richard Strauss (nicio legătură de familie cu cel care a dat lumii "Dunărea Albastră") este primul care îi spune textual că "ești cea mai bună voce de soprană pe care am auzit-o vreodată, chiar peste compatrioata ta, Haricleea Darclee". Dar, trebuie să înveți germana. După părerea mea, nu vei putea fi niciodată la fel de bună în italiană, din cauza accentului tău slav".”

„După debutul în rolul Mimi din opera lui Puccini, "La Boheme", consemnat la Opera din Dresda, în anul 1931, cunoaște o ascensiune fulminantă, iar întreaga presă europeană este la picioarele ei. Joacă toate rolurile posibile din opera modernă, de la Euridice (Orfeu și Euridice), Dona Anna (Don Giovanni) sau Contesa Almaviva (Nunta lui Figaro). De la Dresda pleacă la Berlin, unde este primadonă din 1936 până în 1946, adică inclusiv până după sfârșitul celei mai mari conflagrații din istoria umanității. Dar, a fost invitată inclusiv la Covent Garden din Londra, Scala din Milano și la Opera de Stat din Viena. Avea o voce atât de soft și o prestanță pe scenă atât de bună, încât a reușit performanța, niciodată egalată de o altă soprană până în zilele noastre, de a cânta cu același succes și de a interpeta în același sezon roluri lirice sau dramatice cum ar fi Carmen sau Suzanna în Nunta lui Figaro, Violetta din Traviata sau Salome din opera cu același nume.”

„Primește, în 1934, titlul de Kammersängerin (gradul cel mai înalt pentru spațiul germanic, Cebotari fiind și cea mai tânără artistă căreia i s-a acordat acest titlu) și, în 1943, Steaua României în grad de comandor. Evident, cele două titluri poartă semnăturile cancelarului Hitler, respectiv al Mareșalului Antonescu, Conducător al Statului. De altfel, deși erau premii care onorau exclusiv cariera ei muzicală, avea să fie acuzată după război de colaborare cu Puterile Axei. Nu numai pentru faptul acesta, ci și pentru că a repetat obsedant că este basarbeancă și româncă și pentru faptul de a fi jucat rolul principal în filmul de război româno-italian "Odessa in fiamme" ("Odesa în flăcări"), cunoscut la noi sub numele de "Cătușe roșii". (la link, puteți vedea filmul, subtitrat în limba română). De altfel, voi reveni cu câteva scurte considerații la finalul acestui articol. Oricum, nu voi insista prea mult asupra excepționalei ei cariere muzicale, nici asupra rolurilor ei cinematografice, cu toate că a jucat în câteva filme muzicale de succes. Trebuie să recunosc că nu sunt ceea ce se numește un expert în arta muzicală, nu am făcut decât să consemnez ceea ce spuneau celebritățile momentului. Admit, însă, că am ascultat-o cântând, pe youtube, și m-a impresionat profund. Dar, dacă e să fim obiectivi până la capăt, trebuie să admitem că Maria aparține, cultural vorbind, spațiului germanic, care o și revendică neîncetat. De altfel, ea a primit și cetățenia germană, după ce s-a măritat a doua oară cu celebrul actor austriac Gustav Diessl. Dar, cum Austria făcea parte din Reich... ”

„Presa de la Viena a salutat căsătoria celor doi. Cel mai reușit titlu a fost cel din periodicul Die Presse, care titra "Gustav Diess și-a îndeplinit destinul. A luat-o de soție pe Sarah Bernhardt". Aceasta din urmă este o celebritate franceză care a fost lansată ca actriță de teatru în perioada Belle Epoque, dar a jucat și în mai multe filme mute din anii '20. Comparația cu Sarah Bernhardt fusese făcută pentru Haricleea Darclee, dar ziarul vienez a ținut cont de naționalitatea comună a celor două și a considerat nimerit ca Maria Cebotari, la rândul ei, să fie comparată cu prima mare actriță europeană din istoria modernă a teatrului și a zilelor de început ale filmului. ”

„Gustav Diessl a fost reținut primul, ulterior Maria și, în final, marele Herbert von Karajan, de poliția militară americană, în 1945, sub acuzația de colaborare cu Germania și Italia. Mă mir că nu l-au împușcat și pe Wagner. Eventual, post-mortem. Sovieticii au cerut repatrierea în URSS a Mariei, dar yankeii au refuzat, motivând că "Cetățeanul Maria Cebotari, având dublă naționalitate română și germană, și-a pierdut cetățenia rusă după dispariția Imperiului Țarist, nu după alipirea Basarabiei la România. Deci, nu a fost niciodată cetățean sovietic și nu poate fi repatriată". De altfel, se pare că americanii s-au purtat onorabil cu arestații și i-au eliberat după numai câteva ore. Din păcate, nu același tratament l-a primit von Karajan, care era membru al Partidului Nazist cu acte în regulă, dar aceasta este o altă discuție care nu face subiectul articolului de față. Oricum, se pare că soțul Mariei a fost afectat de cele întâmplate și, la scurt timp, a decedat în urma unui infarct sau a unui atac cerebral, părerile nu concordă.”

„După încheierea perioadei de doliu, Maria își reia activitatea, dar curând află că este bolnavă de cancer pulmonar. Îi este extirpat plămânul bolnav și cântă, la Covent Garden din Londra, cu singurul plămân rămas și este evaționată zeci de minute la rând de un public emoționat până la lacrimi de imensa ei suferință și de pasiunea pentru muzică. în ciuda sfaturilor medicilor, continuă să cânte. Se prăbușește efectiv pe scenă, în timpul operetei "Studentul cerșetor". Publicul vienez rămâne stupefiat și refuză să părăsească incinta. A fost ultimul ei rol. Intră în comă și nu-și va mai reveni niciodată. Medicii, chemați de urgență, nu au putut decât să constate un adevăr implacabil. Cancerul recidivase și avea metastaze la ficat și la pancreas. Moare în data de 9 iunie 1949, iar la înmormântarea ei aproape 100.000 vienezi țin să o conducă pe ultimul ei drum. Nu se mai întâmplase așa ceva în fosta capitală imperială de la decesul Împărătesei Sissi, asasinată la Genova de un degenerat italian, în anul 1898. ”

„Sfârșit de poveste

Dar, mai întâi să vă povestesc despre filmul Odesa în flăcări. După recucerirea Basarabiei și ocuparea Transnistriei, românii și italienii au colaborat pentru realizarea unui film dedicat, în primul rând, soartei triste a orfanilor și a refugiaților basarabeni. Maria Cebotari joacă rolul unei femei care, despărțită de fiul ei, caută să dea de urmele acestuia acceptând să cânte pentru ofițerii sovietici. Un film de propagandă, care folosește tehnici de travelling în premieră, dar, se vede că pelicula a fost făcută oarecum în pripă. Maria, într-o scenă celebră, se îmbracă într-o ie tradițională și afirmă clar că este româncă. Un păcat vital în ochii ocupanților sovietici care, după actul de la 23 august, găsesc rola filmului și o distrug. S-a păstrat, din fericire, abandonată într-o cutie de pantofi, o copie a filmului, care a fost regăsită de un scenarist italian undeva prin anii 2000, la studioul Cinecitta din Roma. De altfel, filmul este disponibil sută la sută pe youtube. Al doilea soț al Mariei, actorul Diessl, a jucat și el câteva roluri în filme de propagandă în care îndemna populația să se opună cancerului sovietic. ”

„Maria a avut doi băieți cu al doilea soț, iar aceștia au fost adoptați de celebrul pianist britanic Sir Clifford Curzon. După știința mea, ambii sunt încă în viață. Credeți că a interesat pe cineva de la redacția Cultural a TVR să ia legătura cu ei și să facă o emisiune despre mama lor? Ei, aș! Din câte cunosc eu, există un film documentar numit "Aria", semnat de regizorul basarabean Vlad Druck și... cam atât. Prin 2012 a fost organizat la București un simpozion dedicat vieții și activității ei sub auspiciile Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din România, la inițiativa comună a unor personalități culturale autohtone și din Republica Moldova: Prof. Dr. Manuela Cernat (Coordonator al Departamentului de Artă Contemporană din cadrul Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu" și profesor asociat UNATC I.L.Caragiale București), Dr. Habilitat Aurelian Dănilă (directorul Institutului Patrimonial Cultural al Academiei de Științe din Moldova), Prof. Dr. Adrian-Silvan Ionescu (directorul Institutului de Istoria Artei "G. Oprescu"). Cam puțin pentru cea care a fost o Cio-Cio-San absolut inegalabilă, după cum a spus Herbert von Karajan. "Chiar dacă nu eram eu dirijorul, veneam mereu să o ascult. O voce divină și irepetabilă. Păcat că a murit atat de tânără..."”

„"Niciodată și în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur și simplu, - româncă." (Maria Cebotari)”

„tașez si un citat în germană pe care cred că nu are rost să-l traduc. Chiar și pentru necunoscători, prima frază este evidentă:
"Maria Cebotari ist eine Sensation im besten Sinne des Wortes geworden und ihr gestriges erstes Auftreten als die kleine Frau Schmetterling ist ein Ereignis gewesen ... Nicht endenwollender Beifall galt aber vor allem der neuen Butterfly - ein Abend, nochmals, und eine Künstlerin, die eine schönste Verheißung für die kommende Spielzeit bedeutet. " " Sächsischer Kurier " , Dresden, 13.Juli 1931 / Teilwiedergabe einer Rezension.””

„Și, evident, o trimitere către Madame Butterfly, interpretare copiată de Maria Callas în ceea ce privește intro-urile și prestația dramatică, ceea ce l-a făcut pe Herbert von Karajan să spună că "Maria Callas a comis un plagiat moral". ”

Textul integral al articolului este aici.