București - 30 martie 1941

Bulevardul Brătianu e actualul bulevard Magheru, iar clădirea ARO este cea unde se află acum cinematograful Patria. Proiectul blocului ARO a fost fructul unei colaborări - ce a durat zece ani - între societatea „Asigurarea Românească” şi arhitectul Horia Creangă. În urma acestei colaborări au fost construite şi Hotel Aro Braşov şi Palatul Aro ( Calea Victoriei nr. 91-93) .

  Blocul Aro (Bulevardul Magheru nr. 12-14) este cunoscut bucureştenilor în special datorită cinematografului „Patria” (fost „Aro”) aflat la parterul său. Proiectul a fost fructul unei colaborări ce a durat zece ani între societatea „Asigurarea Românească” şi arhitectul Horia Creangă. În urma acestei colaborări au fost construite şi Hotel Aro Braşov şi Palatul Aro ( Calea Victoriei nr. 91-93) . În vederea realizării acestui proiect, „Asigurarea Românească” a organizat un concurs de proiecte în urma căruia a fost desemnată câştigătoare echipa compusă din arhitecţii Horia Creangă (nepot al cunoscutului scriitor Ion Creangă), Lucia Dumbrăveanu (soţia acestuia) şi Ionel Creangă (fratele său). (2) Execuţia clădirii a fost realizată în etape - o primă etapă a avut loc între anii 1929-1931. Arhitectura clădirii, de o modernitate revoluţionară la vremea respectivă, a generat reacţii nu în totalitate pozitive. În 1934 este începuta execuţia sălii de cinema la al cărei proiect este cooptat şi arhitectul Haralamb (Bubi) Georgescu. În data de 16 ianuarie 1935 este inaugurat Cinematograful Aro (actualmente Patria), „dotat cu instalaţie electrică şi de aer condiţionat”. În perioada ce va urma sala de cinematograf a blocului Aro nu va fi folosită exclusiv pentru proiecţii de filme. Astfel este interesant de ştiut că în data de 9 decembrie 1937 „în sala Aro are loc concertul extraordinar al Filarmonicii susţinut de George Enescu şi Pablo Casals cu George Enescu la pupitru”. Nu este un eveniment singular – în noiembrie 1938 un nou concert sustinut de Pablo Casals şi avându-l pe George Enescu ca dirijor va fi găzduit în această sală. Odată cu declanşarea războiului sala cinematografului este nevoită frecvent să găzduiască spectacole a caror desfăsurare este altfel imposibila în condiţiile distrugerii sau avarierii unor alte clădiri culturale din Bucureşti ( în urma bombardamentelor din august 1944 Ateneul este avariat iar Teatrul National este distrus). Scena cinematografului va fi martora întregii zbateri prin care a trecut societatea acelei vremi. Poze din arhiva Willy Prager facute în sala Aro ne prezintă interiorul sălii cu un public aproape integral în uniforme militare. Sunt probabil spectacole muzicale atât de uzuale în acea perioadă şi menite să stimuleze soldaţii ce se întorceau de pe front într-o perioadă altfel extrem de cenuşie. Cinematograful Aro va fi martorul unui moment cheie în istoria dramatică a acelor ani. In data de 11 februarie conferinţa generalui Nicolae Rădescu are loc în această sală. Este unul din ultimele gesturi disperate prin care generalul Rădescu se opune acaparării puterii de către forţa comunistă. La scurt timp (şi ca o consecinţa indirecta a acestui discurs) generalul îşi va da demisia iar guvernul Petru Groza va prelua puterea. Şi zilele de liberatate ale cinematografului Aro se apropie de sfârşit odată cu scufundarea ţării într-un regim ce avea să îngheţe viitorul cale de aproape jumătate de secol. Cântecul de lebădă putem considera că a fost ultima reprezentaţie din 14 mai 1946 - când „venit la Bucureşti pentru a-l întâlni pe George Enescu, fostul sau profesor, Yehudi Menuhin prezintă la sala Cinematografului Aro (actualul Patria) Concertul pentru pian şi orechestră de Brahms. Este acompaniat de Filarmonică, dirijată de George Enescu.” (1) De la sfârşitul anului 1948 cinematograful va fi redenumit „Patria”. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu restul cinematografelor din Bucuresti, toate redenumite sub noul regim. În anii care au urmat accesul filmelor străine (din spaţiul de dincolo de Cortina de Fier) a fost blocat – la cinematograf vor rula aproape exclusiv filme producţie românească, tributare ideologic regimului politic instaurat. Excepţia o vor face doar filme venite din cadrul spaţiului sovietic (sau de influenţă sovietică). Şi astăzi, dupa căderea regimului comunist, cinematograful păstrează în continuare numele de „Patria”. Blocul a fost inclus în lista monumentelor istorice sub codul B-II-m-A-19116. Clădirea se află într-un avansat stadiu de degradare şi a fost încadrată în urma expertizei tehnice în clasa I risc seisimic (care prezintă pericol public). (1) – Gheorghe Parusi - Cronologia Bucureştilor– 20 septembrie 1459 -31 decembrie 1989 - editura compania 2007 (2) – Luminita Machedon and Ernie Scoffham – „Romanian Modernism – The architecture of Bucharest, 1920-1940” – Massachusetts Institute of technology – 1999

Citeste mai mult: adev.ro/moh932

  Blocul Aro (Bulevardul Magheru nr. 12-14) este cunoscut bucureştenilor în special datorită cinematografului „Patria” (fost „Aro”) aflat la parterul său. Proiectul a fost fructul unei colaborări ce a durat zece ani între societatea „Asigurarea Românească” şi arhitectul Horia Creangă. În urma acestei colaborări au fost construite şi Hotel Aro Braşov şi Palatul Aro ( Calea Victoriei nr. 91-93) . În vederea realizării acestui proiect, „Asigurarea Românească” a organizat un concurs de proiecte în urma căruia a fost desemnată câştigătoare echipa compusă din arhitecţii Horia Creangă (nepot al cunoscutului scriitor Ion Creangă), Lucia Dumbrăveanu (soţia acestuia) şi Ionel Creangă (fratele său). (2) Execuţia clădirii a fost realizată în etape - o primă etapă a avut loc între anii 1929-1931. Arhitectura clădirii, de o modernitate revoluţionară la vremea respectivă, a generat reacţii nu în totalitate pozitive. În 1934 este începuta execuţia sălii de cinema la al cărei proiect este cooptat şi arhitectul Haralamb (Bubi) Georgescu. În data de 16 ianuarie 1935 este inaugurat Cinematograful Aro (actualmente Patria), „dotat cu instalaţie electrică şi de aer condiţionat”. În perioada ce va urma sala de cinematograf a blocului Aro nu va fi folosită exclusiv pentru proiecţii de filme. Astfel este interesant de ştiut că în data de 9 decembrie 1937 „în sala Aro are loc concertul extraordinar al Filarmonicii susţinut de George Enescu şi Pablo Casals cu George Enescu la pupitru”. Nu este un eveniment singular – în noiembrie 1938 un nou concert sustinut de Pablo Casals şi avându-l pe George Enescu ca dirijor va fi găzduit în această sală. Odată cu declanşarea războiului sala cinematografului este nevoită frecvent să găzduiască spectacole a caror desfăsurare este altfel imposibila în condiţiile distrugerii sau avarierii unor alte clădiri culturale din Bucureşti ( în urma bombardamentelor din august 1944 Ateneul este avariat iar Teatrul National este distrus). Scena cinematografului va fi martora întregii zbateri prin care a trecut societatea acelei vremi. Poze din arhiva Willy Prager facute în sala Aro ne prezintă interiorul sălii cu un public aproape integral în uniforme militare. Sunt probabil spectacole muzicale atât de uzuale în acea perioadă şi menite să stimuleze soldaţii ce se întorceau de pe front într-o perioadă altfel extrem de cenuşie. Cinematograful Aro va fi martorul unui moment cheie în istoria dramatică a acelor ani. In data de 11 februarie conferinţa generalui Nicolae Rădescu are loc în această sală. Este unul din ultimele gesturi disperate prin care generalul Rădescu se opune acaparării puterii de către forţa comunistă. La scurt timp (şi ca o consecinţa indirecta a acestui discurs) generalul îşi va da demisia iar guvernul Petru Groza va prelua puterea. Şi zilele de liberatate ale cinematografului Aro se apropie de sfârşit odată cu scufundarea ţării într-un regim ce avea să îngheţe viitorul cale de aproape jumătate de secol. Cântecul de lebădă putem considera că a fost ultima reprezentaţie din 14 mai 1946 - când „venit la Bucureşti pentru a-l întâlni pe George Enescu, fostul sau profesor, Yehudi Menuhin prezintă la sala Cinematografului Aro (actualul Patria) Concertul pentru pian şi orechestră de Brahms. Este acompaniat de Filarmonică, dirijată de George Enescu.” (1) De la sfârşitul anului 1948 cinematograful va fi redenumit „Patria”. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu restul cinematografelor din Bucuresti, toate redenumite sub noul regim. În anii care au urmat accesul filmelor străine (din spaţiul de dincolo de Cortina de Fier) a fost blocat – la cinematograf vor rula aproape exclusiv filme producţie românească, tributare ideologic regimului politic instaurat. Excepţia o vor face doar filme venite din cadrul spaţiului sovietic (sau de influenţă sovietică). Şi astăzi, dupa căderea regimului comunist, cinematograful păstrează în continuare numele de „Patria”. Blocul a fost inclus în lista monumentelor istorice sub codul B-II-m-A-19116. Clădirea se află într-un avansat stadiu de degradare şi a fost încadrată în urma expertizei tehnice în clasa I risc seisimic (care prezintă pericol public). (1) – Gheorghe Parusi - Cronologia Bucureştilor– 20 septembrie 1459 -31 decembrie 1989 - editura compania 2007 (2) – Luminita Machedon and Ernie Scoffham – „Romanian Modernism – The architecture of Bucharest, 1920-1940” – Massachusetts Institute of technology – 1999

Citeste mai mult: adev.ro/moh932

În vederea realizării acestui proiect, „Asigurarea Românească” a organizat un concurs de proiecte în urma căruia a fost desemnată câştigătoare echipa compusă din arhitecţii Horia Creangă (nepot al cunoscutului scriitor Ion Creangă), Lucia Dumbrăveanu (soţia acestuia) şi Ionel Creangă (fratele său). (*) 

Execuţia clădirii a fost realizată în etape - o primă etapă a avut loc între anii 1929-1931. Arhitectura clădirii, de o modernitate revoluţionară la vremea respectivă, a generat reacţii nu în totalitate pozitive. În 1934 este începuta execuţia sălii de cinema la al cărei proiect este cooptat şi arhitectul Haralamb (Bubi) Georgescu. În data de 16 ianuarie 1935 este inaugurat Cinematograful Aro (actualmente Patria), „dotat cu instalaţie electrică şi de aer condiţionat”.

În perioada ce va urma sala de cinematograf a blocului Aro nu va fi folosită exclusiv pentru proiecţii de filme. Astfel este interesant de ştiut că în data de 9 decembrie 1937 „în sala Aro are loc concertul extraordinar al Filarmonicii susţinut de George Enescu şi Pablo Casals cu George Enescu la pupitru”. Nu este un eveniment singular – în noiembrie 1938 un nou concert sustinut de Pablo Casals şi avându-l pe George Enescu ca dirijor va fi găzduit în această sală.

Odată cu declanşarea războiului, sala cinematografului este nevoită frecvent să găzduiască spectacole a caror desfăsurare este altfel imposibila în condiţiile distrugerii sau avarierii unor alte clădiri culturale din Bucureşti ( în urma bombardamentelor din august 1944 Ateneul este avariat iar Teatrul National este distrus). Scena cinematografului va fi martora întregii zbateri prin care a trecut societatea acelei vremi. Poze din arhiva Willy Pragher facute în sala Aro ne prezintă interiorul sălii cu un public aproape integral în uniforme militare. Sunt probabil spectacole muzicale atât de uzuale în acea perioadă şi menite să stimuleze soldaţii ce se întorceau de pe front într-o perioadă altfel extrem de cenuşie.

Actualul CICLOP

Cinematograful ARO va fi martorul unui moment cheie în istoria dramatică a acelor ani. In data de 11 februarie conferinţa generalui Nicolae Rădescu are loc în această sală. Este unul din ultimele gesturi disperate prin care generalul Rădescu se opune acaparării puterii de către forţa comunistă. La scurt timp (şi ca o consecinţa indirecta a acestui discurs) generalul îşi va da demisia iar guvernul Petru Groza va prelua puterea. Şi zilele de liberatate ale cinematografului Aro se apropie de sfârşit odată cu scufundarea ţării într-un regim ce avea să îngheţe viitorul cale de aproape jumătate de secol. Cântecul de lebădă putem considera că a fost ultima reprezentaţie din 14 mai 1946 - când „venit la Bucureşti pentru a-l întâlni pe George Enescu, fostul sau profesor, Yehudi Menuhin prezintă la sala Cinematografului Aro (actualul Patria) Concertul pentru pian şi orechestră de Brahms. Este acompaniat de Filarmonică, dirijată de George Enescu.” (**)

De la sfârşitul anului 1948, cinematograful va fi redenumit „Patria”. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu restul cinematografelor din Bucuresti, toate redenumite sub noul regim. În anii care au urmat accesul filmelor străine (din spaţiul de dincolo de Cortina de Fier) a fost blocat – la cinematograf vor rula aproape exclusiv filme producţie românească, tributare ideologic regimului politic instaurat. Excepţia o vor face doar filme venite din cadrul spaţiului sovietic (sau de influenţă sovietică). Şi astăzi, dupa căderea regimului comunist, cinematograful păstrează în continuare numele de „Patria”. Blocul a fost inclus în lista monumentelor istorice sub codul B-II-m-A-19116. Clădirea se află într-un avansat stadiu de degradare şi a fost încadrată în urma expertizei tehnice în clasa I risc seisimic (care prezintă pericol public).

În spate e blocul „Leonida”

Despre monumentul dedicat lui Take Ionescu, amplasat în zona Pieței Romane (între 1931 și anii 50, când a fost distrus), iată două articole: unul - pe blogul „Orașul lui Bucur”, un altul - pe blogul „Bucureștii vechi și noi”.

Bulevardul Elisabeta, la Cercul Militar

(*) – Luminita Machedon and Ernie Scoffham – „Romanian Modernism – The architecture of Bucharest, 1920-1940” – Massachusetts Institute of technology – 1999
(**) – Gheorghe Parusi - Cronologia Bucureştilor– 20 septembrie 1459 -31 decembrie 1989 - editura compania 2007

(sursa: aici)