joi, 16 aprilie 2015

La Brăila


Din Brăila sunt trei categorii de fotografii - ba chiar patru: datate (septembrie 1943) și nedatate, de trei feluri (chiar patru, dacă le punem pe cele color separat): nedatate cu Brăila pur și simplu, nedatate cu o confuzie între Brăila și Tulcea și nedatate cu drumul unor jurnaliști de la București la Brăila (și de aici, spre Tulcea cel mai probabil, fiind vorba despre o excursie în Deltă, despre care vom vorbi altă dată).


Azi postez fotografiile (nedatate) cu Brăila, lăsând aici și fotografiile „confuze” (vor reapărea și când va fi vorba despre Tulcea) - din dorința de a prezenta întocmai documentul scris și păstrat ca atare în colecția de la Freiburg, fiind destul de clar că nu e vorba despre Brăila.  Din punctul de vedere al datării, e vorba - în cazul Brăilei reale, cel mai probabil de 1933 (ultima fotografie fiind chiar datată: octombrie 1933), iar cele în care Brăila e confundată cu Tulcea, e vorba, cel mai probabil, de anii '40.


În schimb, aici - deși apare numele orașului Tulcea, e clar vorba despre gara fluvială din Brăila:


Păcat că nu știm despre ce eveniment e vorba... și cine-s personajele fotografiate. Evident, e un eveniment destul de important.




Octombrie 1933

Brăila. Se vede moara Violattos (funcționând!) - moară construită de Anghel Saligny în 1898, se vede și gara fluvială:




7 comentarii:

  1. cele 2 cu podetul "fara comentariu"sunt din Vilkovo, acum in Ucraina. celelalte par a fi din Braila

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim! Și cea cu biserica pe fundal ar putea fi de acolo.

      Ștergere
  2. Intr-adevar in fata Garii Fluviale din Braila sunt acele multe personaje din poza . Pacat ca nu stim ce eveniment era si cine sunt personajele centrale, macar !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unul din scopurile acestui blog este expunerea fotografiilor din care să fie recunoscute personajele mai mult sau mai puțin importante ale epocii. Poate chiar nepoții să-și recunoască bunicii / străbunicii... și să aflăm istoriile neștiute sau nespuse ale locurilor și oamenilor.
      Mulțumim!

      Ștergere
    2. Julius Dorpmüller.Director General al Căilor Ferate Germane si intre 1937-1945 Reich Ministru al Transporturilor.

      Ștergere
  3. La o azvârlitură de parâmă de Măcin! :)
    Imagini inedite !

    RăspundețiȘtergere

Harta...

Flag Counter
Instalată la 20 aprilie 2015