miercuri, 6 ianuarie 2016

La Bobotează, în București



Cam așa arată fotoreportajul - 16 fotografii (cel puțin) dintre care circulă deja câteva - realizat într-o zi de 6 ianuarie dintr-un an neprecizat (cine are privirea ageră, poate va recunoaște cine-s oficialii din fotografia următoare, să putem aproxima anul...). Cei trei eroi, într-o zi de Bobotează ca la carte (ger conform zicalei, zăpadă, gheață), aleși special - aduși cu un automobil „de comandă”, costumați gata și, probabil, antrenați cu grijă - își duc misia de a aduce crucea din Dâmbovița la bun sfârșit.  Locul unde a avut loc ceremonia nu mai există (cel puțin, nu în înfățișarea aceasta), altfel, tradiția s-ar fi păstrat și azi în forma aceasta.











  
  








Un comentariu:

Harta...

Flag Counter
Instalată la 20 aprilie 2015