Din seria de fotografii „Femeile nu mint niciodată”, una sau două circulă pe Internet - fără date concrete sau cu date eronate (de pildă, că ar fi din 1938). Într-un articol detaliat și foarte interesant, scris de Vera Molea și numit „Aurel Ion Maican (III) declinul unei cariere strălucite”, aflăm că e vorba despre vara anului 1942. Grădina Marconi urma (sau a fost) redeschisă la 10 iulie 1942, cu piesa bulevardieră „Femeile nu mint niciodată”, scrisă de Iuliu Horst.
Dar iată citatul care ne interesează în mod direct (dar vă îndemn să citiți întregul articol):
„Paralel cu activitatea de la Iaşi, regizorul montează la Bucureşti, împreună cu Puiu Maximilian, câteva spectacole de revistă: Marconi la Marconi, Noi reviste şi Parada Victoriei, despre care s-a afirmat că încântă ochiul şi entuziasmează urechea spectatorului. De altfel, Maican a ştiut să se folosească de apetenţa bucureştenilor pentru teatru, chiar şi în acele vremuri de restrişte, redeschizând Grădina Marconi la 10 iulie 1942 cu spectacolul Femeile nu mint niciodată (Maican era la Grădina Marconi director de teatru, director de scenă, casier şi regizor de culise). Încerca, după lunga lui experienţă cu spectacolele de revistă, să depăşească simpla desfăşurare de costume somptuoase, pe ritmul unei muzici facile.
N. Carandino consemna: „În teatru însă, calitatea directorului de scenă se poate constata chiar în întreprinderi închinate succesului efemer, chiar sub acel semn al provizoratului, caracteristic montărilor de vară. Piesa lui Iuliu Horst, adaptată şi probabil tradusă după criterii comerciale, nu merită întârzierea cronicarului doritor să semnaleze doar grăuntele de aur, în nisipul fără sfârşit al trivialităţii rentabile. Piesa este o farsă, care, ţesută pe temeiul de etern ridicol al coarnelor unanime, nu sfidează nici bunul simţ, nici morala curentă. (...)
Contribuţia lui A.I. Maican la spectacol este vizibilă într-un anume stil de joc şi mai ales în efortul pe care l-a cheltuit de a adopta o distribuţie în majoritatea ei obişnuită cu teatrul de revistă. (...)
Nu este locul să vorbim de calităţile artistice ale unui spectacol în care arta a izbutit foarte rar să se strecoare, dar ar fi nedrept să trecem cu vederea virtuţile lui distractive””
Din capitolul dedicat grădinii Marconi, apărut în volumul Verei Molea, „Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată” și care poate fi citit integral aici, aflăm că aceasta se afla pe Calea Griviței:
Grădina Marconi
Era situată pe Calea Griviţei, nr. 94. În 1927 grădina a fost luată în antrepriză de regizorul Sică Alexandrescu, proaspăt venit de la Teatrul Naţional din Cluj, pe care a aranjat-o pentru spectacole teatrale. Stagiunea s-a deschis la 10 iunie 1927 cu D’ale carnavalului. Distribuţia era măreaţă:Ion Morţun – Crăcănel, Alexandru Ionescu Ghibericon – Nae Girimea, Const. Toneanu – Iordache, Mişu Ştefănescu – Iancu Pampon, Vily Roman – Ipistatul, Toto Ionescu – Miţa Baston, Nelly Caracioni – Didina, Natalia Ştefănescu, Stanca Alexandrescu. Presa anunţa deschiderea stagiunii:
„Compania dramatică Teatrul Nostru, care debutează prin a înfăptui mult doritul teatru de cartier. Având sprijinul preţios şi înţelegător al dl. Alexandru Hodoş, directorul Teatrului Naţional, şi bucurându-se de concursul larg al inimosului primar de verde, dl. Dr. Nicolae Lupu, Teatrul
Nostru se prezintă cu garanţii de seriozitate indiscutabile”.
În aceeaşi vară a avut loc o a doua premieră, Cinematograful de Blumenthal şi Kadelberg, localizare de Paul Gusty, în care a fost remarcat pentru verva jocului actorul Alexandru Ionescu-Ghibericon, fratele profesorului de filosofie Nae Ionescu. În 1928 Teatrul Mic, condus de Mişu Fotino, închiriază Grădina Marconi pentru perioada estivală. S-au jucat comediile: Ginerele de prefect, Satirul de Chartrettres şi Jaloberte, cu Const. Toneanu şi Niculescu-Buzău în rolurile principale, Isidor cu trei neveste de Mouezy-Eön şi Vercourt, o comedie cu multe scene din viaţa cazonă pusă în scenă de Ionel Ţăranu. În vara 1930 teatrul din Grădina Marconi s-a numit Teatrul Victoria.
Au prezentat spectacole două trupe: artiştii asociaţi Mielu Constantinescu, Anicuţa Cârje-Vlădicescu, Radu Popeea, N. Vulpescu, I. Frimu şi trupa de revistă din care făceau parte Lulu Kiriac, Dorel Teodorescu, I. Lorentz, D. Lascu, Titu Protopopescu, Marusica Maximilian. Compania Toneanu, condusă de Sică Alexandrescu şi Constantin Toneanu, a deschis stagiunea în iunie 1933 cu Micul Weber de Arnold şi Bach. Au urmat Satirul (Mon gendre est un satyre) de Jacques Salabert, în regia lui Mişu Fotino, Pantalonii lui Moricel, o adaptare după comedia Monsieur Chasse de Feydeau, în regia lui Sică Alexandrescu şi decorurile după schiţele lui Ion Anestin şi Petrescu Muscă.
În 1934 Grădina Marconi a devenit sediul de vară al Teatrului Vesel. Spaţiul a fost închiriat de Aurel Ion Maican împreună cu asociaţii săi regizorul Sică Alexandrescu şi finanţatorul Puiu Bereşteanu. Directorul artistic era Aurel Ion Maican. Stagiunea s-a deschis cu Valsul dimineţii, Rampa, anul XII, nr. 2573, 25 mai 1927, Vera Molea adaptare de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu după Decourt, în regia lui Maican şi scenografia Aurei Căpăţână. Maican îşi propusese să dea reprezentaţiilor din grădinile de vară „un caracter absolut artistic”, care trebuia să se nască din armonia jocului actorilor şi plastica decorului. Valsul dimineţii a fost realizat într-un spaţiu fără rampă şi fără sufleur, actorii intrând atât din scenă, cât şi din părţile laterale. Cortina se folosea doar ca semn că actul s-a sfârşit. Pornind de la ideea că spaţiul de joc era întreaga grădină, regizorul Maican a dat o importanţă deosebită cromaticii acestui loc: partea de jos a scenei, lojile şi rezervatul au fost vopsite în roşu, celelalte spaţii în alb, iar în jurul grădinii s-au aşezat vase cu flori. Pentru jocul de lumini a montat în
spatele grădinii două reflectoare. La 3 iunie 1935 Teatrul Vesel din Grădina Marconi a prezentat
spectacolul Microbii Bucureştilor, o adaptare de Paul Gusty după Blumenfeld şi Kadelburg. I-a urmat
comedia Figura de la Dorohoi de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu. După câteva amânări, din
cauza timpului nefavorabil, spectacolul s-a jucat până la sfârşitul stagiunii de vară.
Grădina Marconi a fost locul unde comedia era la mare preţ. În 1936 Tudor Muşatescu şi Sică
Alexandrescu au adaptat un text al lui Arnold şi Bach, dând naştere spectacolului La iarbă verde.
Vasiliu Birlic, Niculescu Buzău şi Mişu Fotino sunt doar câteva nume din distribuţia acestei comedii al cărei succes a fost imens. Stagiunea anului 1937 a început în luna mai cu spectacolul Crai de tobă de Constantin Colonaş, jucat de trupa Teatrului Vesel. A urmat comedia Fustele de la minister, localizare de A. de Herz după Maurice Hannequin şi Pierre Weber. Aceeaşi trupă a jucat şi în următoarea vară comedia Sinaia la domiciliu de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu. Aurel Ion Maican Gr. Vasiliu-Birlic în „La iarbă verde“
Vara anului 1940 a adus pe scena de la Marconi două trupe: cea a Teatrului Vesel şi cea a Companiei Izbânda. Prima a deschis stagiunea în iunie 1940 cu o localizare de Paul Gusty, Cinematograful, cea de-a doua a prezentat comedia muzicală Colţ cu Brezoianu de Puiu Maximilian şi H. Nicolaide.
În 1941 A.I. Maican împreună cu Puiu Maximilian au înfiinţat o trupă de revistă, care a prezentat pe scena de la Marconi spectacolele: Marconi la Marconi, Noi reviste şi Parada Victoriei. Spectacolul Marconi la Marconi, în regia lui Aurel Ion Maican şi scenografia lui Theodor Kiriacoff, aducea ceva din frumuseţea spectacolelor montate în anii ’30 la Teatrul Naţional din Iaşi. Montarea era grandioasă, cu o serie de inovaţii tehnice.
Au construit o pasarelă ovală unde aveau loc baletele, puse în valoare prin jocul de lumini produs de un sistem de reflectoare mobile. Efectul vizual era fascinant. Spectacolul nu a avut o viaţă lungă din cauza camuflajului impus de autorităţi. Era vreme de război.
*
În vara lui 1942 A.I. Maican ieşind din asociaţia cu Puiu Maximilian a creat o altă trupă împreună cu fratele său, Geo Maican. Din acest ansamblu făceau parte actorii Ionel Ţăranu, Geo Maican, Fifi Harad, Marcel Anghelescu şi G. Sion. La 10 iulie 1942 s-a deschis stagiunea cu spectacolul Femeile nu mint niciodată93 de Iulius Horst. La începutul lunii august Maican a hotărât ca spectacolele să înceapă de la ora 18. S-a realizat o reţetă de 38.000 lei. Era un adevărat record de încasare. Deşi totul mergea atât de bine, la puţină vreme cei doi fraţi Maican au fost daţi în judecată. Fuseseră învinuiţi de speculă din cauza faptului că ridicaseră preţul biletelor fără să fi cerut autorizaţie de la Ministerul
Economiei Naţionale. Fapta era considerată „crimă de sabotaj”.
(Nicolae Carandino, în Grădina Marconi. Femeile nu mint niciodată, din Rampa (teatrală şi cinematografică), anul II, nr. 34, 26 iulie 1942, p. 3: „În teatru însă, calitatea directorului de scenă se poate constata chiar în întreprinderi închinate succesului efemer, chiar sub acel semn al provizoratului, caracteristic montărilor de vară. Piesa lui Iuliu Horst, adaptată şi probabil tradusă după criterii comerciale, nu merită întârzierea cronicarului doritor să semnaleze doar grăuntele de aur, în nisipul fără sfârşit al trivialităţii rentabile. Piesa este o farsă, care ţesută pe temeiul de etern ridicol al coarnelor unanime, nu sfidează nici bunul simţ, nici morala curentă. Construită după o reţetă care are drept singur scop să menajeze nevoile de amuzament ale unui public opac faţă de ale artei, dar dornic să se amuze, comedia îşi va împlini rosturile în cartier. Contribuţia lui A.I. Maican la spectacol
este vizibilă într-un anume stil de joc şi mai ales în efortul pe care l-a cheltuit de a adopta o distribuţie în majoritatea ei obişnuită cu teatrul de revistă. […] Nu este locul să vorbim de calităţile artistice ale unui spectacol în care arta a izbutit foarte rar să se strecoare, dar ar fi nedrept să trecem cu vederea virtuţile lui distractive.”)
Pus într-o situaţie delicată, Ministerul Economiei nu a acceptat tarifele impuse de teatre şi a cerut să se revină la preţurile vechi. Renunţând la procesele de „crimă de sabotaj”, i-a obligat, în schimb, pe toţi directorii teatrelor să fixeze o reducere de 15% la matineele de duminica şi 30% la
cele din cursul săptămânii. Vremurile erau grele! Ultimul spectacol jucat pe această scenă a fost în 1943. Este vorba de opereta Miţi-Biţi, Piţi de Adrian Pascu şi Raoul Scully, în interpretarea unei
trupe conduse de actorul Handoca. Războiul şi situaţia dificilă în care se afla ţara au dus la dispariţia acestei scene.
Teatrografie – Grădina Marconi
1927, 10 iunie – D’ale carnavalului de I.L. Caragiale; distribuţia: Ion Morţun –Crăcănel, Alexandru Ghibericon – Nae Girimea, Const. Toneanu – Iordache,
Mişu Ştefănescu – Iancu Pampon, Vily Roman – Ipistatul, Toto Ionescu – Miţa
Baston, Nelly Caracioni – Didina, Natalia Ştefănescu, Stanca Alexandrescu.
1927 – Cinematograful, localizare de Paul Gusty, după Blumnenthal şi Kadelburg;
distribuţia: Ion Morţun, Vasile Brezeanu, Nora Piacentini, Vily Roman, Nelly
Caracioni, Natalia Ştefănescu, C. Theodoru, Alexandru Ghibericon; regia:
Sică Alexandrescu.
1928 – Izidor cu trei neveste de Mouezy-Eön şi Vercourt; distribuţia: Ionel Ţăranu,
N. Niculescu-Buzău, G. Chamel, N. Stroe, Renée Annie, Annie Capustin.
1933 – Micul Weber de Arnold şi Bach; distribuţia: Const. Toneanu, Ionel Ţăranu,
Ion Morţun, Grigore Vasiliu, Ion Dinescu, Didy Teodorescu, Annie Capustin,
Renée Annie, Cella Marion; regia Sică Alexandrescu.
1933 – Satirul de Jacques Salabert; distribuţia: Ionel Ţăranu, Mişu Fotino, Grigore
Vasiliu, Annie Capustin, Didy Teodorescu, Renée Annie.
1933 – Pantalonii lui Moricel, adaptare după Georges Feydeau; distribuţia: Const.
Toneanu, Ionel Ţăranu, Coco Demetrescu, Grigore Vasiliu, Ion Dinescu, Didy
Teodorescu, Renée Annie, Cella Marion; regia: Sică Alexandrescu; schiţele
de decor: Ion Anestin şi Petrescu Muscă.
1934 – Valsul dimineţii; adaptare după Grenett Dancourt, de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu; distribuţia: Mişu Fotino, Mania Antonova, Nora Piacentini, Renée Annie, Maria Wauvrina, Grigore Vasiliu-Breloc, Geo Răzvan, Nicolae Gărdescu, Vally Teodorescu, Fifi Harad, Nicolae Gărdescu,
Romeo Lăzărescu, Coco Demetrescu, G. Chamel, M. Iordănescu-Bruno, Alexandru Brunetti, Cecilia Niculescu; regia: Aurel Ion Maican; scenografia: Aura Căpăţână.
1935, 3 iunie – Microbii Bucureştilor, adaptare de Paul Gusty, după Blumenfeld şi Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată 121 Kadelburg; distribuţia: Ion Morţun, George Chamel, Tantzi Cutava-Barozzi, Chr. Etterle, M. Iordănescu Bruno, Nora Piacentini, Veronica Vasiliu, Şt. Cruţescu, Fifi Harad, Grigore Vasiliu, Tina Radu, Romeo Lăzărescu;
regia: Sică Alexandrescu.
1935, premiera 30 iunie – Figura de la Dorohoi de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu; regia: Sică Alexandrescu; distribuţia: Tanţi Cutava-Barozzi, Grigore Vasiliu, Nora Piacentini, Ion Morţun, Ionel Ţăranu, Cella Marion, Fifi Harad, Florin Scărlătescu, Romeo Lăzărescu.
1936 – La iarbă verde, adaptare de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu, după Arnold şi Bach; distribuţia: Vasiliu Birlic, Niculescu-Buzău, Mişu Fotino, Nora Piacentini, Maria Wauvrina, Fifi Harad, Emil Botta, Tina Radu, Angela Mateescu, Suzi Iupceanu, Letiţia Lorenţa, Mircea Axente, George Chamel, Costache Antoniu, Romeo Lăzărescu, Geo Maican.
1937 – Crai de tobă de Const. Colonaş; distribuţia: Maria Wauvrina, Fifi Harad, Sofica Ionescu, Jules Cazaban, Coty Hociung, Niculescu-Cadet, Milică Milian, Mircea Axente, Aurel Athanasescu; regia: Ion Şahighian.
1937 – Fustele de la minister, localizare de A. de Herz după Maurice Hannequin şi Pierre Weber; distribuţia: Vasiliu-Birlic, Mişu Fotino, Niculescu-Buzău, Jules Cazaban, Maria Wauvrina, Mania Antonova, Geo Maican, Niculescu-Cadet, M. Iordănescu-Bruno, Ion Talianu, Beate Fredanov; regia. A.I. Maican; decoruri Alexandru Caramanlău.
1938 – Sinaia la domiciliu de Sică Alexandrescu şi Tudor Muşatescu; distribuţia: Silvia Fulda, Renée Annie, Catuşa Elvass, Velimir Maximilian, Mişu Fotino, Vasiliu Birlic, Agnia Bogoslava, Renée Presianu.
1940 – Cinematograful, localizare de Paul Gusty; distribuţia: Ion Morţun, Alexandru Ghibericon, Silvia Dumitrescu, Maria Wauvrina, Vasile Brezeanu; decoruri şi costume: W. Siegfried.
1940 – Colţ cu Brezoianu de Puiu Maximilian şi H. Nicolaide; distribuţia: H. Nicolaide, Dan Demetrescu, Nae Simionescu, Marcel Emilian, Ionel Dinescu, Elisabeta Henţia, Sofica Ionescu, Jana Doljan, Ketty Rusu, Zorica Luntzer, Marga Burg, Gigeta Florian, Elisabeta Neagu, Mary Theodorescu, Benny; la pupitru dirijoral: Elly Roman.
1941, premiera 18 iunie – Marconi la Marconi; distribuţia: Mia Apostolescu, Mia Steriade, Annie Siomin, Mariana Marian, Lulu Niculescu, Lucia Şerbănescu, Nutzi Stănescu.
1942, premiera 10 iulie – Femeile nu mint niciodată de Iulius Horst; distribuţia: Ionel Ţăranu, George Groner, Alexandru Giugaru, Geo Maican, Jeana Costa, Lucie Chevalier, Eveline Gruia; regia: Aurel Ion Maican.
1943 – Miţi-Biţi, Piţi de Adrian Pascu şi Raoul Scully; distribuţia: Coty Hociung, Ecaterina Ionescu, Lulu Nicolau, Tity Mihăilescu, Zizi Şerban, Marcel Emilian, Mia Stănculescu; regia: Val Mugur; scenografia: Victor Feodorov.
(Vera Molea - Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilro de altădată)
Interesant e că această miniserie de fotografii spun chiar ele o poveste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu