luni, 20 iulie 2015

Noua stație de apă din București


Că o fi vorba despre Uzina de apă de la Grozăvești sau de stația de apă de la Crivina... nu există date, doar se poate presupune, dată fiind complexitatea întregului ansamblu că e vorba despre Grozăvești. O fi o nouă zonă a acesteia sau e doar o modernizare?
Până se vor găsi mai multe informații - căci secretomania din domeniu e în plină floare-  vă prezint, mai jos, câteva extrase din istoria alimentării cu apă a municipiului București - secțiunea rezervată perioadei interbelice.

„In perioada 1923-1940 sunt facute mai multe lucrari pentru a asigura alimentarea cu apa potabila in bune conditii: presiune, numar mic de agenti patogeni si substante organice, cantitate suficienta indiferent de anotimp.
Uzina de la GrozavestiActivitatea U.C.B. vizeaza mai multe directii, una dintre acestea este cresterea cantitatii de apa potabila si astfel acoperirea necesarului capitalei. In acest scop se efectueaza lucrari de modernizare si de marire a statiilor existente la Arcuda, Bragadiru, Ulmi. Intre 1926-1927 statia de la Arcuda este dotata cu instalatii moderne de limpezire si prefiltrare a apei. Intre 1927-1932 sunt refacute filtrele (peretii bazinelor de filtrare sunt construiti din beton). Sunt modernizate rezervoarele de la Cotroceni, Bragadiru, Uzina de Apa de la Grozavesti.
Numarul instalatiilor pentru captarea apei creste prin construirea statiei de la Slobozia-Clinceni, intre Sabar si Arges alcatuita dintr-un numar de 232 puturi cu o adancime de 6-16 m.
In anul 1939 sunt incepute lucrari pentru o captare din raul Arges, in dreptul localitatii Crivina. Apa urmeaza a fi adusa printr-un canal in lungime de 22 km, pana in dreptul localitatii Rosu, inaugurarea are loc in anul 1950 (C. C. Giurescu, Istoria Bucurestilor, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1979, p. 170).
Intre 1938-1943 in raza orasului sunt forate mai multe puturi, cauzele alegerii acestei modalitati de obtinre a apei datorandu-se unor considerente militare si strategice.
Bucuresti, vedere aeriana, Calea Victoriei si Piata AmzeiMunicipalitatea vizeaza si reteaua de distributie a apei. Bucurestiul nazuieste sa fie Micul Paris, este orasul reprezentativ al tarii, populatia sa creste continuu, se construieste mult. Se fac mari eforturi pentru asigurarea necesarului de apa potabila. Alaturi de aceasta, serviciul public si industria consuma o cantitate mare de apa. O statistica din 1932 arata repartitia apei: 46,69% din apa consumata este utilizata de abonatii particulari, 21,89%  este consumata de autoritati, iar 31,50% pentru stropitul strazilor (Probleme edilitare bucurestene, p. 90) . 
La baza retelei de distributie a capitalei ramane planul elaborat de Lindley in 1906. La 1939 orasul este strabatut de 7 artere ce pleaca de la Uzina de la Grozavesti. Reteaua de apa a orasului este impartita in districte, fiecare district are un contor general.
Intre anii 1932-1933, calitatea apei face obiectul unei virulente campanii de presa si datorita descoperirii de catre serviciul sanitar a unor colibacili in Dambovita (Probleme edilitare bucurestene, p. 97). Din aceasta cauza, statia de la Arcuda nu furnizeaza timp de doua luni apa bucurestenilor. Alte critici se refera la faptul ca apa potabila nu este suficienta sau nu are presiune.
Anii 1923-1940 se caracterizeaza prin cresterea preocuparilor municipalitatii, pentru ca Bucurestiul sa fie modern din punct de vedere edilitar. Este reconisderat cadrul juridic si se impun  cetatenilor anumite obligativitati. "Regulamentul pentru executarea, intretinerea si exploatarea  instalatilor  particulare de apa si canal" prevede ca distribuirea apei sa se faca prin contoare si impune obligativitatea abonamentelor la apa si canal pentru proprietatile care aveau instalatiile necesare. "Regulamentul pentru constructiuni si alinieri al Municipiului Bucuresti" prevede ca "puturile nu sunt permise decat pe strazile unde nu exista canalizare de apa si numai cu avizul serviciului sanitar al comunei" (Locuinta Urbana, Bucuresti, 1935, p. XLII). Se prevede ca exploatarea puturilor sa fie facuta numai cu pompa. Daca ne raportam la cresterea populatiei Bucurestiului, numarul abonatilor nu creste foarte mult. In 1929 sunt inregistrati 31660 abonati, in 1932 exista 39908 abonati, iar in 1940 numarul lor ajunge la 59090 (Probleme edilitare bucurestene, p. 91). Reteaua de distributie se mareste,  totusi daca tinem cont de suprafata orasului, populatie, realizarile sunt insuficiente pentru  a putea vorbi de o raspandire in intreg orasul a alimentarii cu apa "tratata". Multe cartiere bucurestene  nu au o retea de alimentare cu apa si nici canalizare. Spre exemplu in cartierul Grant-Regie la o populatie de 20000 locuitori exista in anii 30 doar doua cismele (Buttescu, p. 135).” (sursa: Istoria alimentarii cu apa a orasului Bucuresti, 1859-1940)




















4 comentarii:

  1. Arcuda:
    http://www.simplybucharest.ro/?p=5353

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant! Mulțumesc! Dar de unde aveți certitudinea că e vorba despre Arcuda? ... fotografiile lui WP nu sunt din anii 20, ci de mult mai târziu (după costumele vizitatorilor, e vorba despre anii 40) - și e clar vorba despre lucrări noi: extindere, probabil sau o secție cu totul nouă.

    RăspundețiȘtergere
  3. Păi, după imaginile din satelit, seamănă mult cu bazinele de la Arcuda (cele vechi, din ce am inteles, azi sunt tinute doar de "rezerva"). Topografia locului exclude clar Grozavestiul, care nu are astfel de bazine lungi. In acea perioada s-ar fi facut intr-adevăr priză de apă la Crivina/Argeș, dar nu și astfel de bazine. Da, din păcate e greu și de pătruns și de obținut informații despre astfel de obiective.

    Aparent, lucrări de modernizare au avut loc la Arcuda în anii '30. Imaginile sunt din '32 (nu mai țin minte de unde am rămas cu datarea asta în memorie și este posibil să nu fie exactă).

    Cele bune de la Simply Bucharest (numele profilului e dat de limitarea de a comenta sub altă identitate, limitare peste care nu am reușit să trecem....)

    RăspundețiȘtergere

Harta...

Flag Counter
Instalată la 20 aprilie 2015