În 1933, proaspătul Ministru al propagandei Publice din Germania, Paul Joseph Goebbels, a început „sincronizarea” culturii, acțiune prin care artele trebuiau, la unison, să exprime țelurile politicii naziste. Astfel, a fost creată o Cameră a Culturii (compusă, la rândul ei, din mai multe camere: a filmului, a muzicii, a teatrului, a presei, a literaturii, a artelor frumoase și a radioului) care superviza și coordona toate fațetele culturii germane. În afară de structurile obișnuite dar adaptate noilor cerințe, a apărut, cu timpul și - mai ales - în preajma celui de-al doilea Război Mondial, necesitatea propagării culturii ajustate în toate locurile unde se aflau germani, inclusiv în rândul celor trimiși departe de casă. Așa a apărut, în 1934, „Reichs-Theaterzug”, un teatru ambulant care a făcut turnee prin Germania în perioada ianuarie 1934 - august 1939.
Cum, cu toate performanțele sale, radio-ul era limitat atât din punct de vedere teritorial (stațiile de relee nu aveau cum să țină pasul cu desfășurările de trupe germane în țările aliate Germaniei), cât și al exprimării - imaginea conta foarte mult atunci când era vorba despre propagandă -, în noiembrie 1939, „Reichs-Theaterzug” a început să circule prin Europa. Sub sloganul „Putere prin bucurie”, teatrul ambulant prezenta publicului preponderent german spectacole de toată mâna, dar mai ales, desigur, de divertisment: vodeviluri, comedii bulevardiere, reviste.
În România, „Reichs-Theaterzug” a poposit între aprilie și iulie 1942. Dar despre acest teatru vom vorbi și într-una din zilele următoare, când vom vedea că apa caldă n-a fost inventată de comuniști...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu